pentru inregistrarea veniturilor din drepturi de autor


Contribuabilii care obtin venituri din drepturi de autor sunt obligati prin lege sa inregistreze contractul de cesiune a drepturilor de autor si sa depuna declaratia de impunere a acestor venituri.

Asadar, in momentul in care ati incheiat un contract de cesiune a drepturilor de autor, aveti de facut doi pasi:
1) sa depuneti, in termen de 30 zile, la Administratia Financiara a sectorului in care aveti domiciliul, o declaratie de inregistrare a respectivului contract.
Declaratia de inregistrare a contractului de cesiune de drepturi de autor este Formularul 020, pe care il puteti descarca aici
Declaratia de inregistrare a contractului, adica formularul 020, se va depune impreuna cu o copie a contractului de cesiune si o copie dupa cartea de identitate.
Este bine sa aveti doua formulare 020 originale, pentru a putea pastra un exemplar cu numarul de inregistrare primit de la Administratia Financiara, care va constitui dovada dvs ca ati respectat legea.

2) Pâna pe data de 25 mai (in loc de 15 mai ca pana acum) a anului urmator celui de realizare a venitului, trebuie sa depuneti tot la Administratia financiara a sectorului in care aveti domiciliul, Declaratia de Impunere privind veniturile realizate, mai exact Formularul 200, pe care il puteti descarca aici

Declaratia de impunere a venitului, adica formularul 200, se poate depune personal la Administratia financiara sau se poate trimite prin posta cu confirmare de primire. Impreuna cu formularul 200, este necesar sa trimiteti si o adeverinta din partea platitorului de venit, care sa evidentieze ce procent vi s-a retinut la sursa pentru plata anticipata a impozitului anual.

Conform legii, platitorii veniturilor de drepturi de proprietate intelectuala au obligatia de a calcula, de a retine si de a vira impozit prin retinere la sursa, reprezentand plati anticipate.
Impozitul pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuala este de 16%, cu retinere la sursa de 10%, iar pana acum diferenta de 6% urma a se calcula la sfarsitul anului.
Conform noilor modificari ale Codului Fiscal, incepand cu 1 ianuarie 2010, contribuabilii care obtin venituri din activitati independente, pentru care impozitul se calculeaza prin retinere la sursa cu 10%, pot opta pentru impunerea acestor venituri cu 16% la sursa;


Cum se completeaza Formularul 020, in cazul in care doriti sa va inregistrati singuri contractul de cesiune a drepturilor de autor?

A) bifati 1 – Declaratie de inregistrare (Daca doriti sa inregistrati anumite modificari ce au survenit de la o declaratie anterioara, atunci bifati 2 – Declaratie de mentiuni)
B) completati cu majuscule datele personale (cod numeric personal, nume, prenume, initiala tatalui, adresa unde aveti domiciului fiscal, adresa de mail, nr de telefon, datele din cartea de identitate).
C) 1. bifati Drepturi de Proprietate Intelectuala si scrieti in continuare cu pixul CONTRACT DE CESIUNE NR…./….INCHEIAT CU ….(NUMELE PLATITORULUI DE VENIT)
4. completati Data Obtinerii Primului Venit
5. completati Data Inceperii Activitatii

La sfarsitul declaratiei, completati numele in clar, semnatura si data.

Cum se completeaza Formularul 200, in cazul in care aveti venituri de pe urma unui contract de cesiune a drepturilor de autor?

Pentru a putea completa corect acest formular, aveti nevoie de o adeverinta din partea platitorului de venituri pentru drepturi de autor, care sa evidentieze sumele ce s-au retinut la sursa pentru plata anticipata a impozitului pe venit.

Pentru declaratia de impunere, nu bifati Declaratie Rectificativa (aceasta casuta o bifati doar in cazul in care ati depus o declaratie de impunere si doriti sa-i aduceti modificari)

I) DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI
Completati cu datele dvs personale (nume, prenume, nu ratati initiala tatalui, domiciliu, adresa de mail,nr de telefon). Completati contul bancar si banca, pentru a primi direct eventuale sume in urma regularizarii)

II) DATE PRIVIND VENITURILE PE SURSE SI CATEGORII DE VENIT

1A DATE PRIVIND ACTIVITATEA DESFASURATA:

1. bifati VENITURI DIN PROPRIETATE INTELECTUALA
2. Daca nu va tineti contabilitatea in sistem real, este indicat sa bifati COTE FORFETARE (mai ales ca deducerea forfetara in cazul drepturilor de autor in valoare este de 40%, ceea ce inseamna ca impozitul de 16% se aplica venitului net, dupa scaderea din cel brut a cheltuielilor in valoare de 40%).
3. Completati forma de asociere (in cazul in care in contractul de cesiune sunteti persoana fizica, bifati INDIVIDUAL)

1B VENIT NET / CASTIG NET ANUAL:

1.  VENITUL BRUT – completati cu suma bruta pe care o gasiti in declaratia pe care ati primit-o de la platitorul veniturilor
2.  CHELTUIELI DEDUCTIBILE – calculati 40% din venitul brut si completati cu suma aferenta
2.2 CHELUTUIELI FORFETARE – calculati 40% din venitul brut si completati cu suma aferenta
3.  VENIT NET: scadeti cheltuielile forfetare din venitul brut, iar diferenta reprezinta VENITUL NET, pe care il completati pe acest rand.

O data cu acest formular, daca dooriti, puteti redirectiona 2% din IMPOZITUL PE VENIT catre o organizatie NON-PROFIT, completand la III) DESTINATIA SUMEI REPREZENTAND 2% DIN IMPOZITUL DATORAT PE VENITUL NET ANUAL IMPOZABIL / CASTIGUL NET ANUAL

, , , , ,

  1. #1 scris de Roxana - 16 noiembrie 2009

    La inregistrarea formularului 020 este nevoie si de copie CI. Nu de alta, dar e bine sa stii daca ajungi la ora inchiderii iar in cladirea administratiei nu este nici un xerox :)

    • #2 scris de Georgiana Voicu - 17 noiembrie 2009

      asa e…nu stiu cum de am omis….Multumesc Roxana, am adaugat in articol :)

  2. #3 scris de Ze - 12 august 2010

    Acum ar fi extrem de utila updatarea acestui articol!

  3. #4 scris de Elena - 30 august 2011

    Buna ziua,
    Am scris un manual pentru liceu, am gasit tipografie sa il tipareasca, il voi promova si vinde eu pe internet. Sunt persoana fizica simpla si ma intreb ce datorii voi avea la stat, ce formular trebuie sa completez si daca pot sa declar veniturile din vanzarea manualului dupa ce am scazut costurile cu tipografia. Nu voi avea contract de cesiune ptr. ca le vand eu. Cum e legal sa procedez?

  4. #5 scris de Elena - 30 august 2011

    Am uitat sa precizez ca lucrez in invatamant.

  5. #6 scris de lavy32 - 28 ianuarie 2014

    daca cineva mai intra pa acest site, va rog sa-mi spune-ti daca pot complecta acest formular 020 si daca am buletin provizoriu.

(nu va fi publicat)